Legătura dintre mame și copii este una dintre cele mai puternice care există. Totuși, de-a lungul timpului, această relație trece prin diverse etape, așa că dacă nu este actualizată și gestionată adecvat, cu o bună doză de flexibilitate care să permită reînnoirea rolurilor, poate genera o anumită cantitate de conflict care ajunge să genereze o distanță emoțională.
Ceea ce ne face egali ne separă
În 2016, cercetătorii de la Universitatea din California și Universitatea Stanford au descoperit că relația mamă-fiică avea caracteristici distinctive care nu erau evidente în alte legături de familie.
Exact, au văzut că volumul materiei cenușii a fost destul de asemănător la mame și fiice în unele zone legate de emoții, precum și de morfologia „creierului emoțional”. În practică, i Circuitele noastre emoționale seamănă foarte mult cu cele ale mamelor noastre.
Dar această similitudine nu este o garanție a sincronizării și fluidității în relații. Sau cel puțin nu întotdeauna. De fapt, aceste asemănări pot fi motivul pentru care relația dintre mame și fiice este una dintre cele mai complexe, dificil și delicate de gestionat. Nu este o coincidență că mulți adulți sunt capabili să rezolve în mod asertiv conflictele cu ceilalți, dar le lipsesc instrumentele psihologice pentru a face față dezacordurilor cu mamele lor.
Relația dintre mamă și fiică se bazează adesea pe ambivalență; adică îmbină nevoi și sentimente contradictorii întrucât se caracterizează printr-o intensitate emoțională ridicată în care uniunea și atașamentul se manifestă la unison cu nevoia de distanță și autonomie. Ca urmare, dezacordurile ajung să fie comune.
Conținut proiectat, responsabilitatea fiicelor
Una dintre cheile conflictului în relația dintre mamă și fiică constă tocmai în acele asemănări emoționale. Uneori ne aruncăm umbrele asupra altora. Prin asta mecanism de aparare atribuim altei persoane sentimente, dorinte, impulsuri sau credinte pe care nu le recunoastem ca fiind ale noastre, deoarece acceptarea lor ar altera imaginea pe care o avem despre noi insine.
Când percepem aceste conținuturi proiectate în comportamentul mamei noastre, de exemplu, reacționăm. Acea reacție nu este rațională, ci vine din adâncurile inconștientului nostru. Drept urmare, ne putem simți incomod sau supărați și îi reproșăm comportamente, idei sau emoții care de fapt ne aparțin și nouă, dar nu vrem să le acceptăm.
În acest caz, mamele noastre pot acționa ca o oglindă, oferindu-ne o reflectare în care nu vrem să ne recunoaștem. Acest lucru generează o reacție intensă de respingere, care nu este chiar față de cealaltă persoană, ci față de conținutul psihologic care nu ne place.
Replica relația infantilă, cota de responsabilitate a mamelor
Complexitatea relației mamă-fiică depășește mecanismele de proiecție. De multe ori apar discuții, conflicte și dezacorduri, deoarece mamele continuă să reproducă același tipar relațional pe care îl foloseau pentru a-și trata copiii când erau mici.
Acel model relațional trece uneori prin reproșuri sau impuneri. Drept urmare, copiii reacționează răzvrătindu-se, așa cum făceau când erau adolescenți. Faptul că adulții cu vieți de succes capabile să mențină relații interpersonale bune ajung să simtă că mamele lor îi enervează se datorează în mare măsură faptului că au călătorit înapoi în timp la o altă etapă evolutivă.
Comportamentele maternale pot acționa ca un declanșator emoțional care ne duce la etapele anterioare ale dezvoltării noastre, la o vârstă în care poate nu am fost la fel de aserți și încrezători ca acum, deoarece încă ne lipseau abilitățile de comunicare și de rezolvare a conflictelor. Este o adevărată regresie care duce la discuții repetate, în buclă, pe teme diferite, dar replicând aceleași tipare și aceleași răspunsuri din trecut.
Conflicte nerezolvate, responsabilitate pentru ambele
În multe cazuri, argumentele și dezacordurile în relația dintre mame și fiice nu vin din prezent, ci din trecut, din conflicte latente. Atunci când unele probleme nu au fost rezolvate în istoria constrângerii, acestea trage și se re-declanșează din când în când, de fiecare dată când anumite condiții sunt replicate.
De exemplu, în situațiile în care o fiică a fost forțată să devină părinte sau a experimentat neglijență emoțională în copilărie, sunt declanșate „pretenții”. Într-un anumit fel, cineva începe să revendice ceea ce nu a primit ca fiică prin reproșuri.
În mod similar, dacă mama a fost nevoită să renunțe la visele ei pentru a se confrunta cu creșterea unui copil, este la fel de probabil ca ea să aibă nevoie de atenție și îngrijire în viitor. Acea mamă poate continua să-și elimine frustrarea asupra copiilor ei adulți. Ea poate avea așteptări mari pentru „sacrificiul” ei și, dacă copiii ei nu le îndeplinesc, s-ar putea să se simtă dezamăgită și să o țină împotriva ei.
Creați o nouă relație mamă-fiică
Relația dintre mamă și fiică nu ar trebui să stagneze, ci ar trebui actualizată pentru a se adapta la diferitele etape ale vieții și la nevoile în schimbare ale fiecăreia. Este important să reflectăm asupra acestei legături și să înțelegem cum ne afectează viața.
Înfruntarea realității relației poate fi dificilă, dar nu mai puțin necesară. Legătura poate să nu fie tot ceea ce mama sau fiica a sperat sau visat, așa că ajustarea așteptărilor este esențială.
La urma urmei, conflictele apar de obicei atunci când unul sau celălalt nu îndeplinește ceea ce se așteaptă de la el. În acest caz, cel mai bine este să abordăm relația așa cum am face-o cu orice altă legătură adultă, ceea ce înseamnă să acceptăm cu mai multă dezinvoltură „limitările” sau felul de a fi ale celeilalte persoane. Este vorba de a-l accepta pe celălalt așa cum sunt, fără să ne așteptăm să fie perfecti sau să se potrivească cu modelul nostru. Acest lucru ne scutește de a lua lucrurile atât de personal și poate îmbunătăți foarte mult relația.
Desigur, este, de asemenea, vital ca toată lumea să se ocupe de „jungele lor emoționale”. Christiane Northrup a declarat că „Cea mai bună moștenire a unei mame este să fie vindecată ca femeie”. Dar le-a scris și fiicelor sale că este important „Eliberează-te de o grea moștenire feminină de dependență transmisă de la mamă la fiică”.
Cu toții trebuie să acceptăm ceea ce am primit de la părinții noștri: bine și rău, dulce și amar. În același timp, părinții trebuie să accepte decalajul dintre ceea ce sunt copiii lor și ceea ce și-ar dori ei să fie. Respingerea, lupta sau dorința ca lucrurile să fie diferite au tendința de a ne slăbi, în timp ce acceptarea ne vindecă.
Este un pas eliberator care ne deschide spre viață și, departe de a înrăutăți legătura, o întărește. Acum de la o atitudine mai matură, flexibilă și conciliantă în care fiecare are loc să își redefinească rolurile și așteptările, simțindu-se mai în largul lor în acea relație minunată dintre părinți și copii.
Surse:
Yamagata, B. et. Al. (2016) Modele de transmisie intergenerațională specifice femeilor ale circuitului corticolimbic uman. Jurnalul de Neuroștiințe; 36 (4): 1254-1260.
Champagne, FA et. Al. (2006) Îngrijirea maternă asociată cu metilarea promotorului receptorului de estrogen alfa1b și expresiei receptorului de estrogen alfa în zona preoptică medială a descendenților feminini. Endocrinologie; 147:2909-2915.
Intrarea Relația mamă-fiică, iubindu-se și enervându-se constant a fost publicat pentru prima dată în Colțul Psihologiei.
