Ia sau pleacă.
O accepți, chiar dacă fără tragere de inimă.
Te convingi că nu poți face nimic pentru a o schimba. Și te resemnezi.
De multe ori demisia pare a fi cea mai bună soluție, singura posibilă. Cu toate acestea, în spatele acestui aparent stoicism există o capcană.
Ce înseamnă de fapt să trăiești cu resemnare?
La demisie are sensuri multiple. Niciuna dintre acestea nu este pozitivă.
Poate fi înțeles ca acceptarea disperării, actul de a renunța pentru a îndura tot ceea ce se întâmplă în cel mai bun mod posibil. Din această perspectivă, a demisiona înseamnă a ridica steagul alb, a depune armele, a renunța la luptă și a te pune în mâinile destinului.
Din punct de vedere etimologic, resemnarea este o acţiune care presupune renunţarea la putere. Prin urmare, presupune retragerea și, în același timp, renunțarea la capacitatea noastră de a schimba ceea ce ne face să ne simțim inconfortabil sau ne dăunează. Este echivalentul cu a plânge pentru laptele vărsat și a accepta soarta cu brațele încrucișate.
Când cădem într-o stare de resemnare, ne simțim învinși și incapabili să facem schimbarea de care avem nevoie. De fapt, demisia este însoțită de gânduri precum „va trebui să suport” sau „nu am de ales”.
Trăim, așadar, resemnarea ca o forță care ne zdrobește și ne sufocă. Ne simțim prinși în circumstanțe și neputincioși să le schimbăm pentru că am renunțat la puterea noastră. Uneori, nivelul de resemnare este de așa natură încât nici nu încercăm, iar când apar oportunități de schimbare, le pierdem pentru că am căzut într-o stare de neputință învățată.
Contradicția este că resemnarea este adesea folosită pentru a evita suferința. Credem că resemnându-ne povara va fi mai puțin grea. Dar dacă ne resemnăm cu ceva care ne doare, este posibil ca această suferință să crească în timp. Prin urmare, resemnarea ajunge să devină o capcană pe care o ținem spre noi înșine, o capcană care prelungește durerea și neputința.
Pasul de la resemnare la acceptare
Când se întâmplă ceva ce nu ne place, nu beneficiăm de a nega realitatea sau de a ne preface că nu se întâmplă nimic. Dar a accepta ceea ce s-a întâmplat nu este același lucru cu a trăi cu resemnare.
A te resemna cu ceva nu este același lucru cu a-l accepta. Când decidem că singura opțiune este „să o luăm sau să o lăsam” și să ne supunem circumstanțelor, oricât de nedrepte ar părea acestea, ne va fi greu să luăm o atitudine proactivă care să ne scoată din acea condiție. Resemnarea implică adesea să ne refuzăm dreptul de a fi fericiți sau chiar de a schimba ceea ce ne dăunează.
În schimb, acceptarea înseamnă a vedea lucrurile așa cum sunt, menținând în același timp capacitatea de a ne pregăti planul de acțiune. Demisia înseamnă a decide că acesta este cazul și nu putem face nimic pentru a o schimba. A renunța înseamnă a te plânge că plouă, a accepta înseamnă a recunoaște că plouă și a lua o umbrelă.
Nu putem opri ploaia. Acesta este un fapt. Ne putem resemna să avem o zi „teribilă” sau, dimpotrivă, să luăm măsuri pentru ca ploaia să ne strice cât mai puțin planurile. Demisia adaugă greutatea înfrângerii. Acceptarea este neutră și ne păstrează capacitatea de a fi proactiv.
Într-adevăr, nu este o coincidență că un studiu realizat la Universitatea din New Brunswick a concluzionat că „Acceptarea este asociată cu niveluri mai scăzute de durere, dizabilitate și stres”, în special la persoanele care suferă de durere cronică și trebuie să se obișnuiască să trăiască cu această afecțiune.
Cum treci de la a trăi cu resemnare la acceptare?
Acceptarea implică recunoașterea realității și, în multe cazuri, recunoașterea a ceea ce nu putem face sau a ceea ce este în afara controlului nostru. Dar nu se oprește aici. Spre deosebire de experiența pasivă a resemnării, acceptarea este o stare activă în care ne validăm sentimentele despre ceea ce se întâmplă începând cu înțelegere și compasiune.
Atunci căutăm alternative. Spre deosebire de resemnare, în care ne simțim neputincioși, acceptarea ne permite să ne concentrăm asupra a ceea ce putem face. Pentru că întotdeauna există ceva ce putem face. Deși nu putem schimba circumstanțele, schimbarea așteptărilor sau reacțiilor noastre poate implica o schimbare radicală a modului în care le facem față și, mai important, a impactului lor asupra bunăstării noastre psihologice.
sursa:
LaChapelle, DL et. Al. (2008) Sensul și procesul de acceptare a durerii. Percepțiile femeilor care trăiesc cu artrită și fibromialgie. Managementul durerii; 13 (3): 201-210.
Intrarea „Ia sau lasă”, capcana resemnării a fost publicat pentru prima dată în Colțul Psihologiei.
