Nu suntem veșnici, deși de multe ori trăim ca și cum am fi. În ultimele decenii, de fapt, societatea noastră a dezvoltat o adevărată fobie a bătrâneții și a morții, care, departe de a ne face mai fericiți, ne cufundă în frustrare, împingându-ne să urmăm scopuri de neatins. Cu secole în urmă, abordarea socială era destul de diferită. Oamenii erau foarte conștienți de expresia latină "memento mori", ceea ce înseamnă literal „Amintește-ți că trebuie să mori”. Un memento care ne-ar putea schimba radical viețile, în sensul bun.
Care este originea frazei „memento mori”?
Potrivit Institutului Galileo Galilei din Torino, originile acestei fraze datează din societatea romană, care dezvoltase o sensibilitate deosebită față de moarte și viață. Se spune că derivă dintr-un vechi obicei roman: când un general se întorcea în oraș după o mare victorie asupra dușmanilor săi pe câmpul de luptă, defila pe străzi într-un car de aur primind aplauzele și uralele mulțimii.
Cu toate acestea, realizările și laudele ar putea să o atragă orgoliu ducând la o stare de mândrie, aroganță și exces care l-au făcut să dezvolte o autentică amăgire de omnipotență. Pentru a evita acest lucru, un sclav – tocmai unul dintre cei mai umili servitori – avea sarcina de a-i aminti de natura sa umană și muritoare (limitată și perisabilă) șoptindu-i: „Respice te postează. Hominem te memento”, ceea ce însemna „Uită-te înapoi, amintește-ți că ești bărbat”.
În același sens, sintagma „memento mori” a fost folosit pentru a le aminti acelor oameni mari că indiferent de isprăvile și gloriile lor, sfârșitul va fi același pentru toți. În acest fel, atunci când un general învingător era sărbătorit în procesiune pe străzile orașului, i s-a amintit și de moartea sa pentru a-l împiedica să se complacă în mândrie excesivă.
Amintirea morții pentru a sărbători viața
Memora menționată nu era exclusivă pentru romani. Multe alte civilizații au făcut exact asta de-a lungul timpului. În anii 600, de exemplu, în ordinul claustral al călugărilor cistercieni, ei se repetau adesea unul altuia fraza „memento mori” și chiar și-au săpat puțin mormintele în fiecare zi pentru a avea mereu în vedere moartea lor și a nu pierde sensul vieții.
Deși poate părea sumbru la prima vedere, adevărul este că fraza „memento mori” este o invitație de a reflecta asupra conciziei vieții și a vanității ambițiilor umane. Societății de astăzi nu-i place să se gândească prea mult la moarte și preferă să trăiască în afara ei pentru că o consideră ceva prea deprimant sau morbid pentru sensibilitățile actuale.
Cu toate acestea, până în secolul al XX-lea, amintirea morții cuiva nu a fost ceva negativ, ci mai degrabă o încurajare de a duce o viață virtuoasă, bună și plină de sens. Multe opere de artă care pot fi găsite în biserici, de exemplu, amintesc, de asemenea, de tema morții pentru a-i determina pe observatori să mediteze asupra sensului vieții.
nella Dansa macabră, un gen care își are originea la sfârșitul Evului Mediu, dar a devenit popular în timpul Renașterii, scheletele care personifică moartea dansau cu oamenii, indiferent de clasă. În acest fel, tuturor, de la țărani la episcopi la împărați, li s-a amintit că bucuriile lumești se încheie și toată lumea trebuie să moară.
Sensul ascuns al propoziției „memento mori”
Fraza "memento mori", deseori tradus greșit cu „amintește-ți că vei muri”, în realitate are și un alt sens dacă este analizat într-o traducere mai corectă: „amintește-ți că trebuie să mori”. Diferența este subtilă, dar importantă, deoarece nu este doar o amintire a propriei noastre mortalități, ci și un îndemn de a ne pregăti pentru acel moment din viață.
De fapt, ne amintește că murim puțin în fiecare zi, așa că trebuie să începem să ne detașăm de toate lucrurile banale și ambițiile lumești. Acest memento ne ajută să vedem plăcerea și durerea în mod diferit. Ne încurajează să ne lăsăm în urmă temerile, grijile și îndoielile. Și ne împinge să scăpăm de obiceiurile care ne împiedică să ușurăm greutatea pe care o purtăm.
Nu întâmplător egiptenii antici - o cultură din care s-au inspirat romanii - aveau tradiția de a cântări inima într-o psihostază sau balanță. Pe cealalta farfurie era asezata o pana de strut, simbol al zeitei Maat. Dacă inima cântărea mai mult decât pana, însemna că acea persoană a murit de vinovăție și a procedat rău, fiind astfel mâncată de Ammit, o fiară mitologică. Altfel, s-a înțeles că defunctul a dus o viață dreaptă și era gata să renaște în lumea următoare.
Amintirea morții a încurajat separarea sufletului de greutatea lumii și de toate capcanele pe care le conține, cum ar fi amânarea nesfârșită a obiectivelor noastre, umplerea zilelor noastre cu lucruri urgente, dar neimportante sau îngrijorarea inutilă pentru chestiuni triviale.
Trăi clipa!
Tendința în creștere în cultura noastră este de a nega moartea pentru a trăi în iluzia că putem rămâne pentru totdeauna tineri și că viața noastră continuă pentru totdeauna. Urmărirea acelei iluzii înseamnă adesea angajarea într-o cursă pierdută împotriva timpului, menținerea minții ocupate cu chestiuni banale și alergarea după obiecte care nu aduc satisfacții reale.
În acest context, amintiți-vă din când în când expresia latină „memento mori” poate deveni un imn la viață. Ne încurajează să încetăm să ne risipim viețile urmărind obiectivele altor oameni, să adunăm bunuri materiale sau să ne îngrijorăm cu privire la chestiuni triviale. În cele din urmă, ne poate motiva să facem primul pas pentru a începe să trăim așa cum ne dorim cu adevărat, astfel încât la capătul drumului să nu avem regrete. Ce memento mori ne spune cu adevărat este: trăi clipa!
Surse:
Zaffarano, GL (2011) Memento mori. Dincolo de Revista; 1.
Ricasoli, C. (2016) Memento Mori' in Baroque Roma. Studiu; 104(416): 456-467.
Intrarea „Memento mori” nu înseamnă ceea ce crezi, ce aduce această veche expresie latină în viața ta? a fost publicat pentru prima dată în Colțul Psihologiei.
