Ați uitat vreodată o întâlnire la care nu ați vrut să mergeți? Sau poate ai uitat o sarcină în așteptare care ți-a provocat tensiune? Sau un fapt nefericit? Nu este neobișnuit.
Deși tindem să ne gândim la memoria noastră ca la un rezervor mare de informații în care ne păstrăm amintirile în siguranță, de fapt seamănă mai mult cu un depozit dinamic care se schimbă constant. Memoria noastră rescrie amintiri și este, de asemenea, supusă „uitării motivate”.
Ce este uitarea motivată?
Ideea uitării motivate datează din filosoful Friedrich Nietzsche în 1894. Nietzsche și Sigmund Freud au fost de acord că îndepărtarea amintirilor este o formă de autoconservare. Nietzsche a scris că omul trebuie să uite să meargă înainte și a afirmat că este un proces activ, în sensul că se uită evenimente specifice precum mecanism de aparare. Freud s-a referit, de asemenea, la amintirile reprimate pe care le ștergem din memorie, deoarece acestea ne provoacă prea multe daune și suntem incapabili să le integrăm în „eu” nostru.
Ideile sale au fost practic uitate, dar cele două războaie mondiale au stârnit interesul psihologilor și psihiatrilor pentru acest fenomen, deoarece mulți veterani au suferit pierderi substanțiale și selective de memorie la întoarcerea din luptă.
Cu toate acestea, uitarea motivată nu este untulburări de memorie, ci mai degrabă implică „ștergerea” amintirilor nedorite, mai mult sau mai puțin conștient. În multe cazuri, acționează ca un mecanism de apărare care blochează amintirile care generează emoții neplăcute, cum ar fi anxietatea, rușinea sau vinovăția.
Ce ne face să uităm?
Uitarea motivată poate apărea din mai multe cauze, după cum explică psihologii Universității Cambridge:
• Eliberați emoțiile negative. Amintirile pe care tindem să le evităm cel mai mult sunt de obicei cele care evocă frică, furie, tristețe, vinovăție, rușine sau anxietate. În practică, preferăm să evităm amintirile dureroase sau deranjante care ne provoacă disconfort și disconfort. Când reușim să le suprimăm din conștiința noastră, acele sentimente negative dispar și redobândim stabilitatea emoțională.
• Justificați un comportament inadecvat. Când ne comportăm incorect și acel comportament nu se potrivește imaginii noastre de sine, experimentăm disonanță care ne provoacă disconfort. Uitarea motivată este o strategie pentru a evita să ne punem întrebări și a le menține statu-quo de interior. De fapt, s-a constatat că oamenii tind să uite regulile morale după ce se comportă necinstit.
• Păstrați imaginea de sine. Avem tendința de a ne proteja imaginea de sine amintindu-ne selectiv de feedback-ul pozitiv și uitând de cele negative. Această „neglijare a memoriei” apare mai ales atunci când ne simțim identitatea amenințată, caz în care vom expulza criticile și comentariile negative din conștiința noastră.
• Reafirmați convingerile și atitudinile. Convingerile noastre cele mai profunde sunt adesea atât de adânc înrădăcinate încât rezistă dovezilor contrare. Această rigiditate se poate datora în mare măsură uitării motivate, deoarece avem tendința de a ne aminti selectiv informațiile, alegând doar ceea ce se potrivește cu opiniile și convingerile noastre.
• Iartă-i pe ceilalți. Relațiile interumane sunt adesea însoțite de nevoia de a ierta infracțiunile care ne-au rănit. În unele cazuri, uitarea motivată este mecanismul pe care îl folosim pentru a șterge aceste nelegiuiri din memorie și pentru a putea merge mai departe.
• Mențineți legătura. În alte cazuri, uitarea motivată apare din necesitatea de a menține o legătură cu o persoană semnificativă din viața noastră. De fapt, este un fenomen comun la copiii sau adolescenții maltratați care au nevoie de părinți. În acest caz, uităm de experiențele care nu sunt compatibile cu imaginea atașamentului pentru a păstra acea legătură emoțională și a menține relația.
Mecanismele uitării motivate
Uitarea motivată poate apărea în mod inconștient sau se poate datora efortului deliberat de a uita anumite fapte sau detalii. De fapt, poate avea loc prin două mecanisme:
• Represiune. Este un mecanism primar de apărare prin care ne îndepărtăm gândurile, impulsurile, amintirile sau sentimentele neplăcute sau intolerabile din conștiință. De obicei, apare, de exemplu, la persoanele care au fost victime ale unor acte violente, care le provoacă o durere atât de mare, încât cele mai cumplite detalii sunt șterse din memoria lor.
• Suprimarea. Este un mecanism conștient și voluntar prin care limităm gândurile și amintirile care ne fac rău sau pe care nu vrem să le acceptăm. Când o amintire ne deranjează, încercăm să ne gândim la altceva sau să schimbăm activitățile pentru a expulza acel conținut din mintea noastră.
Prin refuzul memoriei, amprenta ei se estompează în memoria noastră și acest lucru poate duce la uitare. Această respingere activă declanșează procese neuronale care împiedică accesul la memoria nedorită, ca și cum am bloca calea care duce la acea memorie, astfel încât să vină un punct în care nu o putem recupera din memorie.
De fapt, am văzut că nivelul uitării este proporțional cu numărul de ori în care suprimăm o memorie. Acest tip de uitare nu este un fenomen atât de neobișnuit sau de complex pe cât ar părea. Acest lucru a fost demonstrat de un experiment efectuat la Universitatea din Washington. Acești psihologi au cerut unui grup de oameni să țină un jurnal timp de două săptămâni în care trebuiau să scrie un singur eveniment care li se întâmplase în fiecare zi. Apoi li s-a cerut să reducă evenimentul la două cuvinte pentru a-i surprinde esența și a se concentra și mai mult pe memorie.
După o săptămână, cercetătorii au spus la jumătate din participanți că nu trebuie să-și amintească evenimentele din primele șapte zile și chiar le-au cerut să facă eforturi pentru a le uita. Prin urmare, au descoperit că persoanele cărora li s-a cerut să uite și-au amintit mai puțin de o treime din evenimentele înregistrate în prima săptămână, în timp ce restul și-au amintit mai mult de jumătate.
Prin urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că „Oamenii sunt capabili să uite intenționat amintirile autobiografice, la fel cum uită cuvintele dintr-o listă. Acest fenomen s-a produs indiferent dacă evenimentele au fost pozitive sau negative și dincolo de intensitatea lor emoțională ”.
Surse:
Anderson, MC și Hanslmayr, S. (2014) Mecanisme neuronale ale uitării motivate. Tendințe Cogn Sci; 18 (6): 279-292.
Lambert, AJ și colab. Al. (2010) Testarea ipotezei represiunii: efectele valenței emoționale asupra suprimării memoriei în sarcina de gândire fără gândire. Conştient. Cogn; 19: 281-293.
Joslyn, SL & Oakes, MA (2005) Uitarea regizată a evenimentelor autobiografice. Memorie și cunoaștere; 33: 577-587.
Joormann, J. et. Al. (2005) Amintirea binelui, uitarea răului: uitarea intenționată a materialului emoțional în depresie. J. Abnorm. Psychol; 114: 640–648.
Intrarea Uitarea motivată, ștergând din memorie ceea ce ne doare sau ne deranjează a fost publicat pentru prima dată în Colțul Psihologiei.
